Trebuie sa plec. Poate ma repet.

Trebuie sa plec. Poate ma repet.

Oraşul şi cotidianul lui nu ni se dau decît în fragmente, în bucăţi neregulate, aruncate la întâmplare. Cioburi imposibil de adunat întru-un ansamblu, precum existenţele noastre cotidiene fractalizate de experienţe personale. Oraşul ni se distribuie pe bucaţi de timp, spaţiu, expresie. Putem privi oraşul în construcţia cotidianului într-un mod fractalic, în care partea, „ciobul” reflectă acelaşi grad de complexitate ca şi întregul.
Nicolae Comanescu este un ciob al oraşului, un punct al fractalităţii lui prin care discursul despre oraş deschide o scenă, o poveste despre ceea ce se petrece atunci când eşti infestat imaginar de urban şi nu de o urbanitate oarecare, ci una locală, cu implicaţii şi încărcături specifice. Artistul decupeză tridimensionalitatea oraşului în linii de forţă şi stări afective, în suprafeţe de înscriere şi de descriere, fără ca acestea să fie geometrice sau geografice ci mai degrabă suprafeţe afective sau planuri de compoziţie în care joacă personaje ce poartă sentimente formate în teritoriul autohton.
Un personaj cu pălărie se deplasează spre „Casa Poporului” mânuind un wind surf, acelaşi personaj cu pălărie joacă golf, se plimbă în „truckers paradise”, înoată printre galioane de secol XVI sau îndeasă o lingură în gură, taxiuri newyork-eze se plimbă în decoruri cu iz de Bucureşti american, oglinzi retrovizoare reflectă realităţi distorsionate, doritori de verde sunt prinşi în urban, piloţi de motocicletă traversează peisaje de van Gogh, frunze din spatele cărora descoperi o metropolă, zile în care se scapă autobuzul, acţiuni ale culorii mov sau verde, personaje-culori, culori din praf, peisaje din praf, muştar, pământ, scrum.
Sentimentul lui „something is wrong” face şi desface scenele lui Comănescu, cu el se construiesc raporturile cu teritoriul pânzei, schimburile şi combinaţiile eclectice ale „imaginarului de Bucureşti” cu care artistul mestecă în „partea blestemată” a privitorului. Parcă ştii despre ce este vorba, dar nu prea îţi vine să-l crezi. Dacă mai zăboveşti puţin, simţi că acest sentiment nu-ţi este străin, trăieşte împreună cu tine, te priveşte drept în ochi oriunde ai roti capul. Din el se formează flora şi fauna Bucureştiului. Dacă românul ar avea un sentiment specific cu care ar trebui să se legitimeze, aşa cum sunt sarmalele în domeniul culinar, atunci sentimentul lui „something is wrong” poate fi acela, chiar în această formă cosmopolită, deorece dacă ceva este greşit, atunci făra îndoială că trebuie făcut ceva, iar ceea ce este de făcut este că „trebuie să plec”.(trimitere la lucrarea „poate ma repet, trebuie sa plec” ).
Obsesia plecării este o altă caracteristică a vremurilor noastre, pe care artistul o speculează. Fără îndoială că este vorba de experienţe personale, dar aceste experienţe nu sunt izolate, ci îmbracă o universalitate locală. Generaţia noastră se identifică cu obsesia plecării dincolo, acolo unde urbanitatea este paradisiacă, unde totul este aşa cum trebuie să fie şi aproape nimic nu este greşit. Nicolae Comănescu cunoaşte foarte bine această logică a sentimentului greşitului şi obsesia plecării, deoarece acestea nu sunt vibraţii recente, ci ele îşi au rădăcinile bine prinse în betonarea urbană a anilor ’70, care ridica noile cartiere ale patriei (printre care şi Berceni-ul lui Comănescu), în care obsesia plecării învăţa să facă primii paşi. Poate ca nu este locul potrivit pentru tema aceasta, însă e cert că ceva din trecut lucreză în pânzele artistului, iar noi nu suntem străini de lucrul acesta.
Picturile lui Comănescu imagineză o urbanitate densă, plină de alternative, personajele intră în acţiune cu urbanitatea, mobilitatea scenelor se formează sub supravegherea personajelor. Aproape totul vine din freamătul urbanului, temele, imaginile, materia, culorile.
Fizic, oraşul se extinde în pânzele lui Comănescu. Atunci când urbanitatea nu mai este halucinantă şi îşi dizolvă propriile obsesii şi frustrări colorate, parcă la un alt nivel, ascuns mai înainte, ea se arată fractală, avansează cu paşi fini şi insesizabili din praf, intră prin pori, orificii, ajunge în sânge, la inimă, în creier, apoi iese prin ochi, formând programatic, din faţă, rotocoale de praf ca mici oglinzi sau dimensiuni ale fractalităţii ei. Picturi din praf. Praful la putere.
Originalitatea proiectelor lui N.C. nu se concentrează numai în relaţia artist-urbanitate, sau în rezugrăvirea mitului consumerismului cotidian care invadează urbanul ci într-un raport conceptual, de subiectivare care debordează vizualul şi cu ajutorul căruia Comănescu „is playing the World in painting”.
Curator. Adrian Bojenoiu



NICOLAE COMANESCU PREZINTA: O COMPILATIE DE PEISAJE URBANE

Aceasta este o expozitie de peisaje urbane si de insemne specifice oraselor. Este o expozitie cu picturi care rezulta dintr-un mix de perspective urbane diferite. E vorba de perspectiva locuitorilor din oras, ca mine si ca tine, de perspectiva lui Nicolae Comanescu, artistul din oras, si de perspectiva tuturor celor care se bucura de o viata activa in mijlocul unei metropole moderne precum Bucuresti, New York, Londra, Berlin sau Paris.

Noi am pictat, am achizitionat si expus picturi cu subiecte inspirate de oras sau cu idei create in oras; de fapt, e imposibil sa nu surprinzi sau sa nu reprezinti prezenta imediata a mediului arhitectonic urban care ne inconjoara. Dincolo de asta, Nicolae Comanescu creeaza un mix urban caleidoscopic, unificind in interiorul aceluiasi cadru orasul actual si orasul trecut, orasul cinematic si orasul viitor. Expozitia lui N.C. este parte dintr-o tendinta mai larga de identificare a orasului ca influenta majora in productia de imagini. Noi investim viata noastra de zi cu zi in orasul care ne inconjoara, in timp ce participam la crearea insemnelor sale exterioare – reclame de neon, panouri publicitare uriase si mesaje cu litere imense, care anunta noi tendinte, label-uri si icon-uri deja populare.
Orasul este mai mult decit un fundal din spatele rutinei noastre de la serviciu, in clipele cind muncim si investim in prosperitatea noastra. Orasul acesta, plin de forme si culori, isi inspira direct cetatenii cu energiile sale in expansiune permanenta.

In interiorul orasului, arta a devenit realitate concreta; planurile arhitectilor si ideile constructive sint transformate in birouri, case, hoteluri si cinematografe vizibile, tangibile si locuibile. In oras, arta si-a redescoperit valoarea de entertainment. Picturile lui N.C. expun omniprezenta orasului si declara nevoia de facilitati si distractii moderne oferite numai de el.Cei mai mari producatori de entertainment, precum industria filmului si a jocurilor pe calculator, proclama si ei prezenta orasului, locul unde sint studiourile de film si casele actorilor; locul unde sint situate studiourile de postproductie si unde se afla universul designerului de jocuri. Este, inainte de toate, o lume familiara pentru noi toti. Un loc atit de familiar incit simtim ca e natural sa-l vedem in casele noastre, la serviciu si pe ecranele care ne inconjoara.

In final, imaginile lui N.C. functioneaza ca niste ferestre re-combinatorii.
Oglindind orasul, aceste picturi ofera privelisti ale orasului planetar. Orasul este rezultatul direct al telurilor noastre comune, al trasaturilor noastre comune si al sutelor de ani de munca, care au dus la construirea primelor centre sociale si politice globale.
Luxul sic al interioarelor si pasiunea noastra pentru design-ul de masini rapide si inteligente este binecunoscut. Design-ul de masini si modelele motocicletelor de curse au oferit intotdeauna o viziune a oraselor viitorului.
Curbele sinuoase, materialele de fibra de sticla de aici sint toate niste locuri de testare a viitoarelor transformari care influenteaza arhitectura si/sau noile facilitati ale tehnologiei uneltelor casnice. Fordismul si post-fordismul ramin inca un index stilistic pentru bunurile noastre de consum cele mai cautate, de aceea aceste picturi afirma cu tarie preeminenta vizuala a design-ului de masini in cultura noastra.

Orasele sint structuri verticale cu margini in plina expansiune, si picturile lui N.C. merg dincolo de orizont, oferind o rotatie libera de 360 de grade – o orientare libera in cautarea de noi perspective. Aceasta trebuie sa fie reprezentarea entreprizei libere in actiune cautind piete noi, o reprezentare legata intim de grafica in zig-zag a indicelui financiar.

Stefan TIRON

Text de catalog al expozitiei Nicolae Comanescu – Grand Prix Remix, MNAC/Etaj 3/4, 2-21 aprilie 2004.